Unde-i lege nu-i tocmeală

quote-competition-is-the-law-of-the-jungle-but-cooperation-is-the-law-of-civilization-peter-kropotkin-102-30-38
Legea, regulile, religiile, sistemele, ideologiile au fost inventate de om ca să-l ferească pe om de el însuși, să nu ne amăgim că ar fi altfel. Da, o parte dintre oameni au profitat de ele să obțină putere nelimitată, dar e o treabă cât se poate de naturală. Nu mai avem triburi dar avem o altfel de ierarhie globală.
Cred că multă lume preferă o lume fără reguli, să poată face fiecare ce vrea când vrea. Eu la fel, recunosc, cel puțin la nivel teoretic.
Problema e că civilizația actuală a ajuns la nivelul la care e datorită regulilor / legilor (monogamia e una dintre ele, pedepsirea criminalității e alta), da, contribuie la dezvoltare și descoperirile științifice, medicale, transporturi rapide, comunicare instantă etc. dar în primul rând sunt reguli scrise și nescrise care ne-au purtat unde suntem azi și fără de care nu erau cele enumerate mai înainte.
Dacă ne-am întoarce toți la “natură”, vorba vine, pe lângă anumite instincte bune ce ne-au ajutat să supraviețuim și să ne înmulțim vor ieși la iveală și instinctele primare.
Da, în situația de revenire la “natură” omul va ucide fără milă pe altul ca să supraviețuiască și-l va și mânca; barbații care sunt mai puternici și mai impunători (în ziua de azi din ce în ce mai puțini :))) ) din toate punctele de vedere vor acapara toate femeile comunității și desigur că ciuciu descoperiri științifice și avansări în diverse domenii. Bărbații, ca adevărații romantici ai speciei umane, au dus războaie, au construit, au înrobit, au cercetat, au filosofat, au scris proză și poezie pentru că e natura lor să FACĂ, dar în același timp și pentru a DEMONSTRA romantismul lor femeilor pe care le AVEAU sau pe care vroiau să le AIBĂ.
Natural oamenii, în special bărbații trăiesc în spiritul competiției, femeile sunt pentru cooperare. În ziua de azi se încurajează foarte mult cooperarea pentru că trăim de vreo 60 de ani sub imperiul feminismului, al “hai să facem totul egal, o aberație de nivel cosmic” și asta guvernează multe aspecte ale vieții noastre.
În momentul de față, părerea personală e că suntem la un final de eră, foarte multe sisteme sunt negate/anihilate/ignorate.
Sunt curios ce începe, ce punem în loc sau dacă mai începe ceva.
Advertisements

Întrebarea evoluției

Bărbatul: Ăsta e, atâta pot?
Femeia: Ăsta e, atâta pot?
Deși e aceeași întrebare, bărbatul se referă la scopul și rostul vieții sale, la ce-a realizat sau nu.
Femeia în schimb e în dubiu legat de bărbatul pe care e pe cale să-l aibă sau îl are deja în viața ei. Dacă e maxim genetic și masculinitate din ceea ce poate atrage ea.

Ciclul ăsta face ca să evoluăm ca specie și de ce nu, civilizație.

Poveste de Crăciun

cra%cc%86ciun_fii_mai_bun
După multă vreme în care slugile sale au fost ascultătoare și i-au făcut pe plac se trezește într-o zi boierul și-și dă seama că iobagul nu mai crede în și nu mai e afectat de Dumnezeu, religie, rușine socială, dar totuși vrea în continuare să muncească cineva pentru el, așa că începe să-și facă un plan:
– dacă se îmbolnăvește, are nevoie de banii pe care-i ia muncind pentru mine, buun, ia să vedem ce fac prietenii mei de prin laboratoare;
– totuși dacă Dumnezeu nu mai e, măcar niște francmasoni, evrei și niște extratereștri gri sau reptilieni care vor să ne extermine oricând și sunt deja printre noi facem să fie;
– hai să le dăm atâta libertate de să le iasă pe nas, nu mai știi care e femeie, bărbat, facem genul o construcție socială, uau, bună idee, cum de nu m-am mai gândit;
– au fost oropsite femeile, hai să-i oropsim și pe bărbați, asta oricum merge mereu în ambele direcții, femeile au nevoie de bărbați, la fel și viceversa;
– aaa, daa, de ce să nu lucreze și femeile cot la cot cu bărbații, mai mulți bani și mai multă putere tot pentru mine;
– cât mai multe credințe mărunte, confuzie, zi-le măi Anonymous ceva, să nu se poată alia mai mulți de câteva sute în jurul unei idei, credințe, filsofii și de preferat să se schimbe toate astea o dată cu apariția sau dispariția blugilor rupți, respectiv pantalonilor cu talie joasă, talie înaltă;
– să nu fie ei cuminți c-apoi le zic că la un moment dat îi va cuceri și-i va face sclavi inteligența artificală și roboții, hmm, noul baubau, totuși sper să nu-și amintească de mitul luciferic;
– nu mai am alte idei, dar cred că ajung deocamdată astea pentru vreo sută două de ani;

Egointeresismul

there-is-no-fucking-you-there-is-only-me
Mâncând un piure de cartofi făcut cu lapte și unt și niște mușchi nețigănesc puțin abțiguit de uleiul încins refolosit, totul asezonat cu castraveți bine murați de la a mea mamă, m-a lovit așa o chestie ce mă deranjează la oamenii (mai ales femeile, că oameni sunt și ele) din jurul meu de câțiva ani încoace. Bine, mă deranjează și-mi trece repede, că doar fiecare în sau cu pizda mă-sii, doar că văd că se tot repetă, se tot împute treaba.
Îmi amintesc că în perioada facultății mă simțeam ca un zeu al chat-ului (nu pentru că eram eu un Don Juan cu femeile, ci pentru că petreceam foarte mult timp făcând asta, adică chatuind). Pe ăla local din cămin, pe hi5, pe yahoo messenger și ce sistem de chat oi mai fi folosit. Mă cunoșteam cu fata și dacă părea interesant pentru amândoi ne întâlneam. Nu se întâmpla oricum așa des cum mi-aș fi dorit :D.
În fine, ideea e că așa pe chat, din spatele tastaturii, cu ochii injectați dupa 20 de ore de nesomn și murdar pe gură de al n-șpelea corn cu gem sau ciocolată eram totuși curioși unul de celălalt, de viața celuilalt și în funcție de ce aflam, fie adevărat sau inventat, ne întâlneam sau ba.
Între timp, folosesc infinit mai rar modalitatea asta de comunicare, prefer comunicarea față în față dacă se poate și e ceva important de spus. Hai să ne întâlnim dragă otee, dulce mireas(m)ă și vedem dacă din fizic, din vorbe, din gesturi, din ticuri, din felul cum ne simțim unul lângă și cu celălalt, chimie, energie, de toate, vrem să ne mai vedem, punem de-o zeamă acră gătită împreună sau ba.
Ce să-ți spun, în ziua de azi multe nu-s mai interesate cu adevărat de viața ta, de ce faci tu, ce-ți place, ce te gâdilă, ce te face să tresari de frică sau de plăcere, ce te mână așa în viață înainte, care-i flacăra olimpică personală?
Totul e indirect și hai să vedem dacă omul ăsta ce se crede bărbat din fața mea are ceva ce-mi poate satisface mie ca interese de femeie, că or fi emoționale, că or fi de natură fizică (plata în natură e cea mai plăcută), că or fi financiare, că or fi câte un pic din fiecare, dar nu cumva să întreb direct să aflu de alea ce le înșiram eu mai sus despre celălalt.

Curiozitate, interes real în cealaltă persoană? Ce-s alea? Câte se iau pe zi?

Rămâi siderat, pentru că eu sunt genul care dacă mă interesează ceva întreb, evident că-mi trag și eu concluziile mele din răspunsuri dar întreb, uneori și de la cea mai prostească și aparent copilărească întrebare, gen “ce culoare preferată ai” se pot naște niște discuții senzaționale și poți afla mult mai multe decât dacă-l iei pe ocolite cu tot felul de apropouri sau îl întrebi pe ălălalt, tu crezi în Dumnezeu, sau în ce crezi tu? În sfântul duh, aleluia, mniezoooo.

Bueeei, unde-i autenticitatea, femeilor, atâta puteți? Acu serios ! Știu că sunteți care puteți mai mult. V-am cunoscut, vă știu ;).
Însă dacă indirecte și interese îți cauți, asta o să și găsești, garantat !
Și dup-aia vii și te plângi că nu ai cu cine să “frecventezi” o relație normală, nu mai înțelegi ce vor bărbații, ai nu mă înnebuni ?!?
Relații normale care de fapt ar trebui să fie senzaționale, magice, extraordinare, de povestit.

Și acum vă pup, pa, că am treabă, musai să am grijă de mine 😉 !

Ființa dereglată, obsedată și scelerată

 

yinyang-eye

Cuvânt înainte: Era musai ca titlul să fie cât de cât șocant, că dacă scriam D’ale energiei nu intra nici pula. Așa că bine-ai venit măi p..ersoană dragă, frumoasă și plină de acțiune și iubire și tot ce mai vrei !!

Nu știu alții cum sunt, dar eu nu pot sta în modul “făcut”, “direcție”, “acționat”, “dus/venit cu scop precis”, “planificat”, “organizat” permanent.
Mă obosește, mă sleiește, apare stresul și atunci intru în modurile “uitat la tavan”, “citit ceva frumos”, “plimbare pe afară fără scop”, “comunicat cu oameni”, “dat pe feisbuc”, “sună un prieten”, “văzut ceva emoționant sau educativ”, “scris un nou articol”, “jucat / comunicat cu câinele”, “imaginat noi lucruri de făcut / organizat” etc.

Mi-am organizat viața atât de mult și meticulos cum n-am crezut că e posibil la un aiurit și o personalitate atât de volatilă și nonconformistă ca mine (nonconformist nu înseamnă multe tatuaje, piercinguri și un mod ciudat de a te îmbraca), folosindu-mă de resursele energiei masculine(alea cu făcut / organizat / scopuri cât mai precise).
Am contrabalansat cu manifestările de energie feminină de care tocmai ziceam (gen uitat pe pereți, compus aforisme, ascultat oameni, ajutat alte persoane, creat și imaginat oportunități de a mă simți împlinit etc).

Așadar, ce-l face pe om obsedat, bolnav, dereglat? Faptul că n-are bani, faptul că nu e căsătorit, că n-are copii, că n-are serviciu, că i-a murit nu știu cine apropiat, că nu-i iese ceva atunci când vrea? Pot și astea să-și aducă aportul, însă problema de fond e cu totul alta.
Nu știm să ne manifestăm alternativ cele 2 forme de energie.
Energia masculină cu energie feminină reprimată te transformă într-o persoană mereu stresată, agitată, nerăbdătoare, insomniacă, care vrea neapărat să aibă tot timpul dreptate, nu poate efectiv sta locului, cu o încredere în sine supraevaluată.
Energia feminină cu energie masculină reprimată te transformă într-o persoană depresivă ce nu se crede în stare de nimic, se lasă mereu condusă de alții, spiritul de turmă e motto-ul ei, având un foarte scăzut nivel de încredere în sine.
Nu e sustenabilă niciuna dintre variante și totuși așa trăim mulți dintre noi, oricât am încerca să ascundem cu zâmbete și măști false treaba asta.
Și astea se aplică indiferent că ești purtător de coaie, respectiv de vagin, în oricare combinație.

Și acum o să iau 3 situații concrete:
1. Cuplu romantic, fac sex, rămâne însărcinată, naște copil, după o lună / două înapoi la treabă.
2. Cuplu romantic, fac sex, rămâne însărcinată, naște copil, rămâne veșnic acasă să crească copilul și asta evident se poate repeta de mai multe ori.
3. Cuplu romantic, fac sex, rămâne însărcinată, naște copil, rămâne 1-2 ani cu copilul sa-l crească și apoi revine la serviciu, la ce-i plăcea sau ce-i aducea bani, după caz.

Exemplul #1 e tipic de manifestare doar a energiei masculine, copilul a fost ca un obiectiv dintr-un “check-list”, l-am bifat, mergem mai departe cu făcutul și dresul.
Exemplul #2 e tipic de manifestare doar a energiei feminine, totul e frumos, minunat, copilul dă sens vieții noastre, acum în sfârșit pot să nu mai fac nimic altceva decât să am grijă să crească (așa cum vreau eu) sănătos, să-l acopăr (sufoc chiar) cu iubirea mea.
Exemplul #3 e deja mult mai sustenabil pentru că permite manifestarea alternativă a ambelor tipuri de energie. Va fi mult mai ușor pentru ea și pentru familie în general să-și dorească un alt copil, să-i ofere și afecțiune, dar să îi și permită acelui copil o doză mult prea necesară de libertate. Pentru ea / el (care-o fi stând cu copilul acasă) mai înseamnă și că poate să-și vadă mai departe de viața personală.

Dacă nu te-ai prins, pentru redactarea acestui articol m-am folosit de ambele tipuri de energie.

In Lak’ech Ala K’in

De-ale energiei

yinyang
Se făcea că era așa mai demult și bărbatul se ducea să vâneze cu sulițe, arcuri, capcane sau ce îi cășuna și lui mintea că ar ajuta. Pentru hrana lui, pentru femeie, pentru familie. Pe lângă asta bărbatul era cel care își apăra tribul, respectiv familia de alte animale, de oameni din alte triburi sau le proteja în măsura posibilitații de urgia naturii. În schimb femeia avea grijă de copii, de peșteră, cort, ce-o fi fost. În felul ăsta era cumva fiecare responsabil de “bucățica” sa și nu era nicio problemă.

Pe repede înainte, câteva mii de ani, femeile s-au simțit nedreptățite, cu toată această civilizare, a apărut ideea de drepturi, de privilegii. Evoluționist vorbind, bărbații s-au gândit ei așa prost că sunt îndreptățiti, fiind mai puternici fizic, fiind cei care luptau, care aduceau, care luau hotărâri, conduceau, stabileau direcții să aibă doar ei drepturi de a vota, de a participa în viața politică a comunității, de a putea lucra în anumite domenii etc.
Evident că acest lucru nu a convenit femeilor, așa că au început să se răscoale împotriva acestui sistem patriarhal până când au obținut drepturi mai mult sau mai puțin egale cu ale bărbaților în mare parte din țările lumii.

După cum probabil știi și tu, fiecare persoană, indiferent de gen și orientare sexuală, e încărcată atât cu energie masculină cât și cu feminină, una dintre ele evident dominând în viața sa. Da, e adevărat că în general, o femeie are energia feminină dominantă, respectiv bărbatul pe cea masculină. Energia masculină e “a face”, e cea care dă direcție, care conduce.Energie feminină e “a fi”, a se lăsa condus. Ceea ce poate nu știi e că în momentul în care încerci să-ți negi una din aceste forme de energie apar probleme de anxietate, nervozitate, stres, o cam iei razna la propriu.

În general situațiile sunt de genul:

  • Bărbatul dominat de energia masculină care își neagă energia feminină, rezultând misoginism, lipsa de respect și neacceptarea lucrurilor, evenimentelor și persoanelor ce par prea.. sensibile.
    Motto: Ori ești bărbat, ori pula calului. Și femeile îmi sunt inferioare ! Nu-i bai dacă pleacă, mă duc la curve.
  • Femeia dominată  de energie feminină care își neagă energia masculină, rezultând femeie întreținută, bărbații să facă și să dreagă, eu sunt femeie, eu trebuie doar să am grijă de mine să arăt bine.
    Motto: Sunt femeie, nu pot, ajutor, fă-mi pe plac sau dispari, dacă tu nu poți lasă că găsesc pe altul !
  • Bărbatul dominat de energie feminină care își neagă energia masculină, rezultând un papă-lapte, plângăcios.
    Motto: Vaai, m-a părăsit, ce mă fac, am nevoie de ea ! Aș face orice să vină înapoi !
  • Femeie dominată de energie masculină care își neagă energia feminină, rezultând o femeie care-l caută pe cel descris chiar mai sus să-i satisfacă exact ceea ce ea refuză să accepte la propria persoană.

Motto: Mi-e bine și singură, mă descurc, n-am nevoie de bărbați, dar dacă se găsește              câte unul așa timid, să fie drăguț cu mine e foarte bine.

Da, într-adevăr, polaritățile diferite se atrag, dominanță energetică feminină de dominanță energetică masculină și invers.
Însă chiar și o femeie cu o puternică energie masculină ar vrea în adâncul ei să-și găsească un bărbat cu cel puțin la fel, dacă nu chiar mai multă energie masculină.
Pentru asta însă ea trebuie să-și accepte și partea feminină, să se lase condusă, să-l lase pe bărbat să fie masculin. Dacă nu, va atrage și se va complace în relații cu “timizi și plângăcioși”. Odată nevoia de “sensibilitate” satisfăcută, aceste femeie vor merge mai departe și o vor lua de la capăt într-un cerc vicios.

La fel și în cazul bărbaților care nu-și acceptă partea feminină, acesta va atrage femei cărora să le placă să fie abuzate, neglijate, sau care mușcă într-o primă fază alura sa de “macho”, până când unul dintre ei se va sătura. Și el intră în același cerc vicios.

 

Ținând cont de vremurile în care trăim, femeia (chiar și teoretic dominată de energia feminină) s-a obișnuit să fie din ce în ce mai mult în modul “masculin”. Serviciu, bani, să facă, să facă, să facă și uită să fie.. să fie femeie. Mulți bărbați, profitând cumva de situație au început din contră, mai mult să fie decât să facă.
Așa că nici femeia nu are 100% dreptate când zice că vaaai, toți bărbații sunt muieri, nici bărbatul cum că femeia nu mai știe să fie femeie. Adevărul e din nou la mijloc. Unii i-au împins pe ceilalți spre situația actuală.

Fie că ești bărbat sau femeie trebuie să creezi cadrul propice pentru ca celălalt să se poată manifesta în deplinătudinea sa energetică.
Dacă ești bărbat, fă-o să se simtă în siguranță, arată-i că poți să ai grijă de ea, fă-o să se simtă apreciată. Fii puternic pentru tine și pentru ea din toate punctele de vedere.
Dacă ești femeie, fă să fii cât mai frumoasă (fizic și spiritual) și permite-i bărbatului să facă lucruri pentru tine, lasă-te condusă.
În acest fel și cu acest balans de energii pot relațiile să funcționeze normal.

3 doamne și.. toate 3(latest edit :D)

three_graces
Mi-a picat fisa așa ca la un automat care nu mai are să dea rest și începi să-l miști, să-l tragi, îi aplici niște pumni și picioare de-o finețe și precizie ceasornicărească și hopa, într-un sfârșit cade cornul cu ciocolată “7minuni” după care-ți zvâcneau tâmplele și îți icnea mucoasa stomacală.

Nu te aștepta la prea multe după introducerea asta pompoasă, până aici cu frumosul.
Ia să privim cu estetica realismului mai puțin frumos, femeile și felul cum ele se implică într-o relație. Poate fi chestiune de caracter, poate fi și de context în viață, da, poate..

Categoria I – Femeia ‘buldozer’ (fără nicio aluzie la mărime)
Femeia aceasta e capabilă să ducă 3 bărbați în spate, nu se plânge prea mult, se implică maxim, face tot posibilul ca relația să meargă, chiar și când pe ălălalt îl doare la patină.
Un suflet mare, capabilă de multă iubire, dar adesea neapreciată la adevărata valoare.
Din păcate, în multe situații această femeie e genul care a învățat / a fost învățată că ea ține casa și își caută un bărbat pe care să-l dădăcească, să-l “mămoșească”, să-l acopere cu un fel de dragoste maternă, ce cauți aia ai, ce ești aia atragi.

Categoria II – Femeia ‘floare de colț’
Această femeie e rară, sau așa crede ea, atât de rară că n-o interesează prea multe, nu prea dai de ea, ălălalt să facă și dreagă dacă vrea relație, “păi eu mi-s independentă și am ale mele”. În relația cu dânsa totul e în regulă dacă te implici, ca bărbat, dacă dai înapoi e ca și cum n-ar fi. Sfârșit de poveste, fiecare cu pi..esa preferată.
În cazul acestei femei există cel puțin 2 variante (și nu-i de râs niciuna):
  – feminismul i s-a urcat într-un mod negativ / aberant la “mansardă”
– a fost abandonată de tată, de familie, de primul bărbat din viața ei, nu a reușit să se redreseze, așa că poți s-o iubești, dar în principiu n-are nevoie de nimeni că se descurcă ea

Categoria III – Femeia
Femeia asta e și ea rară, oameni de tot felul au chinuit-o, au cizelat-o, au înrăit-o, au înfrumusețat-o. Restul le-a făcut singură.
A învățat când să-i dea a 6-a sau când s-o bage în marșarier chiar și dacă n-are permis de conducere. Bărbații o adoră, vor să fie și cu ea, vor să fie și fără ea, dar rămâne mereu în sufletul lor. Imaginea cea mai bună pentru relația Bărbatului cu Femeia e hinta de 2 persoane de pe care nu se dă niciunul jos:
hinta_metal

În cazul ei și-a dat seama că o relație nu e un concurs cu cine se implică sau cine iubește mai mult, cu cine deține controlul, cine conduce, ci de fapt e o colaborare în care ambii vor să se dezvolte individual și împreună, un fel de independență reală în dependență deliberată.

 

Totul poate fi luat ca un pamflet sau nu.
După cum ți-a dat ăl de sus minte.
Iubiți-vă frumos !